“Cercei cu diamante” de Sorin Teodoriu

Conceptia Artistica: Bogdan GAGU si Dan SIMION
Coloana sonora: Daniel SIMION
Coregrafie: Cristina GAGU
Machiaj: Iulia SIMION


Distributie:
Alina Ţigănuş: Silvia Simion
Marinică Babuş: Cristi Vasilică
Sile Barză: Sorin Croitoru
Georgiana: Carolina Sevastru
Costel Dima: Cristi Vasilică
Virginia: Alexandra Popa
Mecanicul: Mihai Ene
Recepţionera: Cristina Pipias
Vânzătorul de ziare: Dan Simion
Statuile: Natalia Marţian, Georgiana Radulescu, Ana Maria Paraschiv
Trupa de dans DREAMER-InDArt

Sinopsis:
Spectacolul face o incursiune în subconştientul fiinţei umane arătând diferenţa dintre aparenţă şi esenţă, punând personajele în situaţia dificilă de a alege. Deciziile luate se transformă în două lumi paralele cu finaluri diferite.
Povestea unui cuplu care ar putea sa se destrame de la niste cercei de diamante. Dar, pentru ca ea isi arunca cerceii pe geam pentru a-i dovedi lui ca il iubeste mai mult decat iubeste diamantele, cei doi raman fericiti impreuna. Peste ani, intalnesc un cuplu intr-o situatie similara, in care femeia luase alta decizie – aceea de a pastra cerceii cu diamante.


“Ultima zi a unui condamnat la moarte” adaptare de Bogdan GAGU dupa romanul cu acelasi nume al lui Victor Hugo


Conceptia artistica: Bogdan GAGU si Dan SIMION
Scenografie, muzica si costume: Dan SIMION

Distributia:
CONDAMNATUL: Bogdan GAGU
CONSTIINTA 1: Silvia SIMION
CONSTIINTA 2: Alexandra POPA

Sinopsis:
Spectacolul „Ultima zi a unui condamnat la moarte\\\" de Victor Hugo, este un spectacol de susţinere morala, un spectacol în care se analizează zbaterile fiinţei umane aflate în faţa morţii. Poate că tragedia condamnatului nu constă în propriuzisa moarte, ci în relaţiile pe care le are acesta cu celula, cu amintirile dar în special cu fiica sa, pe care o aude, o simte, o vede. Moartea în sine prin decapitare reprezintă doar o continuitate firească a zbaterilor şi a trăirilor din ultima zi. Condamnatul trece prin toate stările fiinţei umane, de la speranţă la disperare, de la ironie la sarcasm, de la renegarea lui Dumnezeu la implorarea divinitatii pentru un mijloc de salvare. Conştiinţa, cea care ia forma a patru personaje, interpretate de două fete, simbolizează patru extreme ale fiinţei condamnatului, dar acestea nu se intersectează cu stările umane ale viitorului mort. Ironia şi sensibilul afişate în prima parte a spectacolului nu fac decât să agite personajul-condamnat, urmând ca, în a doua parte, să se transforme în disperare şi speranţa totală, care au menirea de a linişti spre împăcare fiinţa umană. Finalul ne aduce conştiinţa în postura de călău, subliniind realitatea dură că ceea ce omoară cu adevărat este conştiinţa, remuşcările crimei şi aminitirile dure şi tragice ale copilului de noua ani rămas fără tată.